Sănătate prin educație: Acțiuni OAMGMAMR Vaslui în luna martie

În luna martie, O.A.M.G.M.A.M.R. Filiala Vaslui a organizat două evenimente importante care au avut ca scop informarea și sprijinirea comunității în privința unor probleme majore de sănătate: bolile de rinichi și tuberculoza.

Prin aceste acțiuni, s-a dorit atât îmbunătățirea cunoștințelor asistenților medicali, cât și creșterea gradului de conștientizare în rândul populației despre importanța prevenției și a îngrijirii corecte. Evenimentele au pus accent pe rolul esențial al asistenților medicali în educația pentru sănătate și în îngrijirea pacienților.

*  Primul eveniment organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Rinichiului  sub egida „Rinichiul – Prieten pe viață!” desfășurat pe 17 martie 2025,  a fost un prilej important de conștientizare a sănătății renale și a rolului esențial pe care îl avem în prevenirea și îngrijirea afecțiunilor renale.

Totodată  acest eveniment a avut ca obiectiv principal informarea asistenților medicali și a comunității, cu privire la importanța adoptării unui stil de viață sănătos, precum și  identificarea precoce a afecțiunilor renale și facilitarea accesului la îngrijiri medicale adecvate. Acest demers s-a înscris într-o strategie mai amplă de prevenție și educație medicală, având scopul de a îmbunătăți calitatea vieții prin reducerea factorilor de risc asociați bolilor renale. S-a dorit consolidarea rolului asistenților medicali în promovarea măsurilor de prevenție și în managementul pacienților cu afecțiuni renale, asigurând astfel o abordare integrată și eficientă în îngrijirea acestora.

Prin sesiuni educaționale și consiliere medicală, evenimentul a adus informații utile despre alimentație, hidratare, controlul tensiunii arteriale și accesul la îngrijiri specializate.

Evenimentul a subliniat și cât de important este rolul asistenților medicali în prevenirea bolilor și în sprijinirea pacienților care trăiesc cu afecțiuni cronice.

* Al doilea eveniment organizat „ Respirăm Speranță!  – Stop Tuberculoză!”, s-a desfășurat pe 24 martie 2025, în contextul Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Tuberculozei.

Scopul principal a fost acela de a consolida cunoștințele și abilitățile asistenților medicali în recunoașterea precoce a simptomelor, în aplicarea măsurilor de prevenire a transmiterii și în sprijinirea pacienților pe parcursul tratamentului. Au fost abordate subiecte precum respectarea schemei terapeutice, importanța comunicării empatice cu pacientul și impactul social al tuberculozei.

Într-un context în care tuberculoza rămâne o problemă de sănătate publică la nivel global, formarea continuă a personalului medical și informarea populației sunt pași esențiali pentru prevenirea și controlul bolii.

Ambele evenimente s-au desfășurat la sediul OAMGMAMR Filiala Vaslui și au beneficiat de o participare numeroasă și activă din partea asistenților medicali și a altor profesioniști din domeniul sănătății.

Printre invitații speciali au fost prezenți la evenimente: medici specialiști în nefrologie, asistent medical șef Centrul  de Dializă Vaslui, psiholog, medici specialiști pneumoftiziologie, asistent șef secție pneumologie. 

O.A.M.G.M.A.M.R. Filiala Vaslui le mulțumește tuturor participanților pentru interesul și implicarea de care au dat dovadă și își reafirmă angajamentul de a contribui activ la îmbunătățirea sănătății comunității prin educație, prevenție și sprijin profesional continuu pentru asistenții medicali.

Share:

Știri similare