Tema propusă de către World Obesity Federation în anul 2026 este ”8 miliarde de motive pentru a acționa împotriva obezității” șiface trimitere atât la populația globală actuală, cât și la responsabilitatea colectivă de a răspunde acestei provocări majore de sănătate publică. În acest an, mesajele campaniei se adresează tuturor celor afectați, direct sau indirect, de supraponderalitate și obezitate – practic fiecăruia dintre cei 8 miliarde de locuitori ai planetei – acordând o atenție specială celui mai vulnerabil segment: copiii.
Obezitatea este o boală cronică determinată de interacțiuni complexe dintre factorii genetici, alimentație, sedentarism, factorii socio-economici și psihologici. Aceasta nu este rezultatul lipsei de voință. Modificările din alimentație, disponibilitatea crescută a produselor ultra-procesate, schimbările stilului de viață și contextul economic actual au creat un mediu favorabil creșterii numărului de persoane afectate. Obezitatea crește riscul de apariție a diabetului, bolilor cardiovasculare și anumitor tipuri de cancer. În cazul copiilor, excesul ponderal influențează negativ sănătatea fizică și psihică, performanțele școlare și calitatea vieții, crescând probabilitatea menținerii obezității și a dezvoltării bolilor netransmisibile la vârsta adultă.
La nivel global, peste 1 miliard de persoane trăiesc cu obezitate, iar aproximativ 1,7 milioane de decese premature sunt cauzate anual de boli netransmisibile asociate supraponderalității și obezității. În rândul copiilor, situația este deosebit de îngrijorătoare, unul din patru copii cu vârste între 6 și 9 ani prezintă exces de greutate (inclusiv obezitate), iar 11% dintre copii trăiesc cu obezitate.
Prin acțiuni coordonate, de la nivel individual până la nivel societal, evoluția obezității poate fi influențată pozitiv, iar mediul de viață poate deveni mai sănătos și mai echitabil.
Promovarea unui stil de viață activ este esențială. Participarea la activități sportive, plimbări organizate sau evenimente comunitare care încurajează mișcarea contribuie la prevenirea excesului ponderal. În paralel, adoptarea unei alimentații echilibrate, bazate pe alegeri nutritive și pe creșterea consumului de fructe și legume în familie, școli, grădinițe și la locul de muncă, reprezintă un pas fundamental în prevenirea obezității.

