În fiecare an, la data de 31 mai, este marcată “Ziua mondială fără tutun”. Aceasta este o inițiativă a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) lansată în anul 1987 cu rolul de a atrage atenția și de a conştientiza populația cu privire la riscurile consumului de tutun asupra sănătății oamenilor (afecțiuni, dizabilități, decese premature), ca punct de plecare pentru inițierea unor modificări comportamentale și a stilului de viață.
Fumatul, motiv de îngrijorare atât pentru adulți, cât și pentru adolescenți
Consumul de tutun este principala cauză prevenibilă de deces în lume. Dacă majoritatea fumătorilor cunosc faptul că tutunul conține nicotină, prea puțini știu că tutunul conține în jur de 7.000 de substanțe chimice toxice, dintre care peste 60 sunt cancerigene, și afectează fiecare organ și dezvoltă un spectru larg de afecțiuni. De altfel, fumatul pe parcursul unei vieți poate să ducă în medie la scurtarea acesteia cu cel puțin 10 ani.
Oficial, România este în media Uniunii Europene la capitolul fumat: 19,8% din cetățeni cu vârsta de peste 15 ani ar fuma în fiecare zi, arată datele Eurostat. O altă estimare a OMS susține că de fapt 25,7% din populația adultă a României fumează. Însă acest procent este cu mult mai mic comparativ cu ce se întâmplă în realitate, aceasta pentru că expansiunea produselor noi care conțin tutun, creșterea utilizării dispozitivelor de vaping, a tutunului încălzit și a altor alternative la țigările clasice este de asemenea îngrijorătoare. Vârsta de începere a fumatului este de obicei înainte de 25 de ani, cu risc maxim de adicție (The Institute for Health Metrics and Evaluation, 2021). Există noi dovezi care arată că adolescenții și tinerii sunt mai susceptibili la adicție în comparație cu persoanele din grupe de vârstă mai mari. În România, 12,4% dintre fumători devin dependenți înainte să împlinească 14 ani.
Tutunul ucide 1,3 milioane de nefumători pe an expuși la fumatul pasiv
Anual, mor milioane de oameni din cauza fumului de țigară, potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică. Printre ei, sunt și nefumători. Fumul inspirat de la fumători conține de cinci ori mai mult monoxid de carbon și de două ori mai multă nicotină și gudron. Specialiștii atrag atenția și asupra fumatului pasiv din perioada copilăriei, ce poate cauza probleme de sănătate pe termen lung și o durată de viață mai scurtă, conform reprezentanților American Heart Association. În general, afecțiunile asociate fumatului pasiv, printre care și infecțiile pulmonare și astm, sunt cunoscute publicului larg, însă, cu toate astea, mulți copii sunt expuși fumului de țigară la domiciliu sau în locurile publice.
Prevenirea începerii fumatului rămâne una dintre strategiile cheie de control ale epidemiei de fumat, în timp ce limitarea consumului de tutun este una dintre cele mai eficiente mijloace de a salva vieți și de a îmbunătăți starea generală de sănătate. De asemenea, mediatizarea pe scară largă a acestei zile poate ajuta adulții și adolescenții să conștientizeze importanța sănătății prin prevenirea consumului de tutun sub orice formă.
Astăzi, 31 mai 2024, angajații OAMGMAMR Filiala Vaslui se alătură inițiativei care încurajează fumătorii să renunțe la fumat pentru o zi. Dacă sunteți fumător, poate fi un prilej bun să luați în considerare renunțarea la acest obicei atât de nociv. Sănătatea dvs. merită tot efortul!
Leave A Comment