Pentru exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de  asistent medical, posesorii titlurilor oficiale de calificare prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă nr. 144/2008, trebuie să deţină Certificat de membru, eliberat de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

Certificatul de membru este eliberat de OAMGMAMR prin filialele sale, o singură dată, în momentul înscrierii asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali în organizaţia profesională.

Certificatul de membru se acordă pe baza următoarelor documente:

1. Certificatul de cazier judiciar – ORIGINAL – se obţine de la Poliţia Municipiului Vaslui sau de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui;

2. Certificatul de sănătate fizică şi psihică (tip A5, eliberat de policlinica de stat sau privata) – ORIGINAL.

3. Copia documentului de studii care atestă formarea în profesia de asistent medical, moaşă (Liceu Sanitar / Şcoala Profesională Sanitară / Şcoala Postliceală Sanitară / Colegiu Universitar Medical / Facultatea de Asistenţi Medicali) / Adeverinţa de absolvire atunci când diploma nu este încă eliberată de instituţia de învăţământ.

4. Copie + Original Suplimentul Europass – Școală postliceală

5.  Copie +Original Foaie matricolă – Școală postliceală

4. Copia diplomei de bacalaureat sau a certificatului de 12 clase fără bacalaureat, împreună cu foaia matricola liceu;

5. Copia Asigurării de Răspundere Civilă Pentru Greşeli Profesionale. Valorile asigurate sunt: 10.000 Euro (asistenţii medicali, moaşele care profesează în unităţi sanitare cu paturi); 4000 Euro (asistenţii medicali, moaşele care profesează în unităţi de medicină primară, ambulatorii, cabinete medicale individuale, laboratoare); 2000 Euro (asistenţii de farmacie, asistenţi de igienă şi sănătate publică);

6. Copii ale actelor de stare civilă: Certificat de naştere, căsătorie / divorț (dacă este cazul), carte de identitate;

7. Declaraţie pe propria răspundere – se obţine de la sediul O.A.M.G.M.A.M.R. Vaslui;

8. Copia chitantei taxei de înscriere (100 RON).

NOTĂ:

Dosarele pot fi depuse de persoanele care domiciliază pe teritoriul județului Vaslui;

Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România înscrie membrii săi în Registrul naţional unic al asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali din România.