Avizul anual pentru autorizarea exercitării profesiei este documentul care permite asistentului medical/moaşei să lucreze legal. Avizul se eliberează numai membrilor OAMGMAMR care sunt angajaţi în sistemul sanitar ca asistenţi medicali sau moaşe (voluntari sau cu contract de muncă).
Pentru primirea avizului, membrii Filialei trebuie să prezinte următoarele documente:
– poliţa de malpraxis valabilă pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie a anului pentru care se eliberează avizul;
– raportul per salariat din Revisal*, datat şi ştampilat de angajator (pentru asistenţii medicali/moaşele cărora nu li se opreşte cotizaţia pe statul de plată);
– întrunirea celor 30 credite aferente anului 2017 (ultima lună de efectuare a acestora este decembrie).
Avizul anual pentru autorizarea exercitării profesiei se depune în original la angajator şi este valabil de la data emiterii şi până la sfârşitul anului pentru care a fost emis, cu condiţia să nu fi intervenit modificări în statutul profesional al solicitantului.
Potrivit art.19 din noul Program Naţional de Educaţie Medicală Continuă, intrat în vigoare de la 1 mai 2014, „obligativitatea realizării creditelor se referă la perioada exercitării profesiei. Sunt exceptaţi de la obligativitatea de a cumula creditele stabilite pentru un an calendaristic membrii OAMGMAMR care au profesat o perioadă mai mică de şase luni în anul calendaristic respectiv şi asistenţii medicali nevăzători”. În acelaşi articol se precizează că „din totalul de credite necesar avizării anuale, cel puţin 1/2 trebuie să fie realizate prin cursuri”.
Potrivit art. 29 al Programului Naţional EMC, „asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali care nu realizează anual numărul minim de credite stabilit de Consiliul naţional al OAMGMAMR li se poate suspenda dreptul de liberă practică, până la realizarea numărului de credite respectiv, conform art.46 alin.4 din OUG 144/2008”.
*Notă: Asistenţii medicali/moaşele cu contract de voluntariat vor achita cotizaţia în cuantum de 1% din salariul minim pe economie.
Leave A Comment